Popas duhovnicesc: Creștinismul, crucea și… politica

A vorbi și în această săptămână despre cruce în cadrul popasului nostru duhovnicesc, ar putea să pară pentru mulți deja o temă neinteresantă, o temă uzată care nu mai suscită interesul nimănui. Dar tocmai complexitatea înțelesurilor sau a mulțimii de sensuri pe care o are crucea în creștinism și în special raportarea noastră ca și creștini la ea, mă determină să aduc în discuție modul corect de percepție al creștinismului și al crucii într-un context politic de actualitate.
Mântuitorul Iisus Hristos abordează tema asumării crucii, ca misiune personală a fiecărui ucenic al Său, încă înainte de patima și răstignirea Sa. Cuvintele: ,,Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine să-și ia crucea sa și să-mi urmeze Mie” (Mc.8,34), arată foarte clar calea de urmat pentru fiecare creștin, oferindu-i totodată o direcție precisă – împărăția lui Dumnezeu. Creștinismul ca și concept de viață și de trăire duhovnicească s-a format în jurul acestui nucleu care este crucea, și nu mă refer aici la crucea ca și semn văzut, ci la cruce ca asumare a suferinţei cauzată de lupta împotriva păcatului sau a poftei păcătoase din noi, a răstignirii imboldurilor de tot felul ce răbufnesc din natura noastră pervertită de păcat. A-ți lua crucea, implică și riscul de a pierde multe lucruri din această lume, pentru că cel puțin două calități necesare pentru asumarea crucii cum sunt dragostea și jertfelnicia, amândouă având capacitatea de a înnoda relația cu Dumnezeu și a semenilor întreolaltă, pot să pună în umbră alte priorități ale vieții (Marcu8,35). Așadar, un creștinism fără acest înțeles al crucii este un creștinism sec, fără valoare, de fațadă, un creștinism mort (Apoc.3,1) care nu duce nicăieri.
Am observat cu toții că în cei 25 de ani de democrație, în fiecare campanie electorală, sunt candidați (nu puțini la număr) care se folosesc de numele de creștin și de cruce. Îi vedem la evenimente din cadrul Bisericii în primele rânduri, susțin financiar opere de caritate, sunt populari și deschiși față de alegători, sunt binevoitori în a face orice pentru binele comunității, însă puțini rămân consecvenți promisiunilor făcute. Aproape de fiecare dată, funcția ocupată îi metamorfozează pe cei aleși sau le conferă dreptul de a-și da jos masca de creștini pe care au avut-o în campania electorală. Încep să cred din ce în ce mai mult că politica nu are nevoie de cruce, că o folosește doar ca slogan în a manipula mulțimile, respingând înțelesul ei real ca dragoste și jertfelnicie față de popor. Crucea chiar dacă se găsește în Parlament, unde a fost pusă încă din 1991 de către Ioan Alexandru, ea stă bine atârnată acolo în cui, însă nu știu pe câți aleși îi mai inspiră sau câți mai privesc la ea cu reverență înainte de a urca să vorbească de la tribună.
Deși o parte din partidele politice de la noi au purtat numele de partide creștine, ele în timp au dezamăgit. De aceea Biserica trebuie să rămână neutră politic, creștinismul și crucea propovăduită de Biserică este o cale diferită, care nu se regăsește în platformele program ale partidelor politice. Biserica trebuie să-și păstreze credibilitatea în mărturisirea adevărului, ea fiind un factor de echilibru în societate, pentru că pe de o parte se roagă pentru conducătorii țării dar și mustră în același timp deciziile sau direcțiile politice greșite care influiențează negativ viața socială. Biserica nu pune președinți după bunul ei plac, nici nu-i cunoaște dinainte (cazurile în care un preot sau un călugăr ,,profețește” alegerea cuiva într-o anumită demnitate, trebuie privite cu multă rezervă) ea se roagă doar împreună cu tot poporul ca Dumnezeu să aleagă persoana cea mai potrivită. Poate că este adevărată remarca care s-a făcut în toți acești ani de dezamăgire politică spunându-se că: ,,Românii au conducătorii pe care îi merită!” Poate că oamenii politici nu și-au asumat întotdeauna calitatea de creștini, dar nici poporul nu și-a asumat întotdeuna această calitate. Cred că și de aceea suntem unde suntem. Cert este că vântul secularizării societății românești se simte din ce în ce mai tare și așa se face că pe scena politică, persoane de talia Monicăi Macovei candidată la președinția României, nu numai că au renunțat la cruce, dar pun problema scoaterii religiei din școli. Tentative de acest gen care să șocheze opinia publică au mai fost, probabil că vor mai fi, poate mai ample și mai pe față, totul va depinde însă de reacția creștinilor iubitori de cruce.
Pr. Augustin Câmpean

3 Thoughts to “Popas duhovnicesc: Creștinismul, crucea și… politica”

  1. secularizarea societatii romanesti

    problema cea mai mare a Romaniei nu sunt politicienii, ci decaderea spirituala. inainte ca „liderii” religiosi sa arunce cu pietre, sa-si evalueze mai degraba barna proprie si sa-si recunoasca esecul si orbirea spirituala pe care a creat-o cu buna stiinta in Romania . Crestinismul majoritar din Romania este o banala declaratie si un mit!

  2. Zălăuan

    Nu întâmplător popii ţin morţiş la orele de religie din şcoli.
    Biserica este asemenea unui licurici, străluceşte numai în întuneric !

  3. Anonim

    Cu cat te indepartezi mai tare de sursa de lumina cu atat ti se pare mai insesizabila. Asadar mai ai un pic si nu mai vezi lumina deloc!

Leave a Comment